Lemnaru: „Teja ne-a făcut să înțelegem că putem învinge orice echipă. Astra nu a pierdut titlul pe terenul nostru”

Lemnaru:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Deși pe hârtie pleca din postura de favorită certă în disputa de la Cluj, cu „U”, Astra a pierdut neașteptat, scor 0-1, și se vede în situația de a fi la șase lungimi distanță de Steaua, după desfășurarea tuturor partidelor din etapa 21 (în cazul în care campioana se impune în derby-ul cu Dinamo).

Formația lui Teja, „U”, a făcut una dintre cele mai bune partide din acest sezon, avându-l în rol principal pe Valentin Lemnaru. Golgheter al „șepcilor”, cu 8 reușite în acest sezon, vârful formației gazdă a dezvăluit câteva dintre ingredientele care au dus la acest succes.

Din cauza pozițiilor din clasament, Astra venea ca favorită. Dar am închis spațiile, ne-am creat ocazii și la final am obținut cele trei puncte. Am făcut un meci bun și cu Steaua, domnul Teja ne-a făcut să înțelegem că ne putem bate de la egal la egal cu orice formație„, a spus, la final, la DigiSport, atacantul.

În acest start de 2014, „U” le-a întâlnit pe ocupantele primelor două poziții în clasament. Dacă în Ghencea, formația lui Teja a reușit o singură repriză bună, în această seară jocul prestat de ardeleni a fost constant la un nivel ridicat. Rugat să facă o comparație între campioană și Astra, Lemnaru a evitat elegant întrebarea, explicând că titlul nu se pierde într-un meci.

Nu îmi permit să fac judecăți de valoare de acest gen, ambele echipe sunt foarte puternice. Astra nu a pierdut șansele la titlu ca urmare a rezultatului din această seară. Și Steaua și Petrolul vor mai pierde puncte„, a mai spus vârful.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Oana Ciocan rupe tăcerea după ce Zanni a dezvăluit că Jador ar fi agresat-o: 'Vă asigur că Poliția știa'
Oana Ciocan rupe tăcerea după ce Zanni a dezvăluit că Jador ar fi agresat-o: 'Vă asigur că Poliția știa'
Ce lovitură: Jamal Musiala e așteptat să semneze!
Ce lovitură: Jamal Musiala e așteptat să semneze!
Jador nu s-a putut abține după declarația publică a Oanei Ciocan! Ce a făcut artistul, când a auzit ce a spus fosta iubită despre el, în plin scandal cu Zanni?
Jador nu s-a putut abține după declarația publică a Oanei Ciocan! Ce a făcut artistul, când a auzit ce a…
Revenirea lui Ianis Hagi în lotul lui Rangers ridică semne de întrebare în Scoția: „Un caz ciudat, totul e în aer!”
Revenirea lui Ianis Hagi în lotul lui Rangers ridică semne de întrebare în Scoția: „Un caz ciudat, totul e în…
Cutremur în fotbalul românesc! Echipa riscă falimentul şi NU se prezintă la meciul de sâmbătă
Cutremur în fotbalul românesc! Echipa riscă falimentul şi NU se prezintă la meciul de sâmbătă
Cosmina Păsărin a ajuns de nerecunoscut! Cum arată acum fosta vedetă Playboy
Cosmina Păsărin a ajuns de nerecunoscut! Cum arată acum fosta vedetă Playboy
Cum a ajuns să arate arbitrul ”Brad Pitt” Alexandru Tudor, la 53 de ani. Și-a lăsat barba lungă, cântă în biserică, seamănă cu un călugăr și a luat calea credinței
Cum a ajuns să arate arbitrul ”Brad Pitt” Alexandru Tudor, la 53 de ani. Și-a lăsat barba lungă, cântă în…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnișoară, sunteți prima femeie pe care o iubesc!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnișoară, sunteți prima femeie pe care o iubesc!
Pasiunea pentru viteză l-a trimis în Cer. Octavian a murit după ce a intrat cu maşina într-un stâlp, în Argeş. Primise zeci de amenzi în 2 ani de permis
Pasiunea pentru viteză l-a trimis în Cer. Octavian a murit după ce a intrat cu maşina într-un stâlp, în Argeş.…
Un economist DĂ VERDICTUL! Câte joburi VA FURA Inteligența Artificială?
Un economist DĂ VERDICTUL! Câte joburi VA FURA Inteligența Artificială?
Prima reacţie a femeii care l-a adus în pragul disperării pe Gigi Becali, după ce a fost prinsă băută la volan
Prima reacţie a femeii care l-a adus în pragul disperării pe Gigi Becali, după ce a fost prinsă băută la…
Prima reacție a Andreei Esca, după despărțirea Alexiei Eram de Mario Fresh: „În familia noastră..”
Prima reacție a Andreei Esca, după despărțirea Alexiei Eram de Mario Fresh: „În familia noastră..”
Ora de iarnă 2024. Când se schimbă ora în România. Cum dăm ceasurile
Ora de iarnă 2024. Când se schimbă ora în România. Cum dăm ceasurile
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Competiția ce provoacă liceenii din București să dezvolte jocuri video
Competiția ce provoacă liceenii din București să dezvolte jocuri video
Candidatura Dianei Şoşoacă la alegerile prezidenţiale, respinsă de judecătorii CCR
Candidatura Dianei Şoşoacă la alegerile prezidenţiale, respinsă de judecătorii CCR
În cât timp se prescrie, de fapt, o sancțiune rutieră?
În cât timp se prescrie, de fapt, o sancțiune rutieră?
Cum arăta Andreea Perețeanu de la Asia Express, sezonul 7, în 2012. Ce nou proiect a început sora lui Carmen Negoiță
Cum arăta Andreea Perețeanu de la Asia Express, sezonul 7, în 2012. Ce nou proiect a început sora lui Carmen…
×